Scuola media di un paese della Valle di Susa, febbraio 2014
Una mattina come tante: campanella, tutti in classe, e mentre si chiacchiera arriva il prof.: “Oggi niente lezione, si va in palestra ad ascoltare l’Arma dei Carabinieri”.
E così ci si “intruppa” e si prende posto.
Il Carabiniere relatore spiega nei dettagli quanto bene fa l’Arma alla popolazione, spiega cos’è il bullismo e come loro possono intervenire in simili casi, che la loro missione è quella di aiutare i più deboli e fermare i cattivi, infine mostra un bel video dove si vedono volanti sgommare, cattivoni arrestati e bambini salvati.
Tutto sembra finito nei migliori dei modi… ma c’è un ma.
Perché i bambini possono fare delle domande e la prima domanda la fa una piccola bambina che frequenta la prima media (11 anni!) che molto candidamente dice: “Voi dite che fate tanto bene, ma in questa Valle io so che picchiate e manganellate i No TAV, a me non sembra che facciate tutto questo bene”.
Al che il Carabiniere si dimostra per quello che è, e al posto di chiudere la questione con una battuta, inizia un lungo panegirico contro i No TAV: “Sono “disobbedienti” (usa proprio questo termine) “non ascoltano come quando un bambino non ascolta la mamma” e in un crescendo wagneriano inizia a raccontare che si camuffano, tirano pietre e bombe, attaccano le reti e fanno cose illegali. E quest’ultima parola la ripete più volte.
La bambina ascolta, poi finito il panegirico, si ritrova ancora il microfono in mano e allora ribatte: “Ma a me sembra che i primi ad essere illegali siate voi. Sparate dei gas lacrimogeni che sono vietati da tutto il mondo, proprio voi che dovreste essere legali”.
A quel punto succede quello che non ti aspetti.Succede che tutti i bambini si mettano ad applaudire e osannare la piccola bambina di prima, e che il Carabiniere non riesca più a parlare.
Lei in tutto quel clamore scoppia a piangere per l’emozione, mentre tutti i bambini le sono addosso: chi le fa i complimenti, chi l’abbraccia, chi le dice che è una piccola eroina.
Nelle ore dopo non si parla d’altro che della “primina” che ha azzittito il Carabiniere.
A middle school in a Val di Susa village – February 2014 … An alpine fairytale ?
An ordinary morning: the school bell rings, all the pupils enter the class chatting, and the teacher arrives. “Today we have no lesson planned, we are going to the gymnasium to meet the Arma dei Carabinieri.” (Italian Police Corps)
So, all together, the pupils go and take a seat.
The Carabiniere goes into detail explaining how much good the Arma does for citizens, explaining what bullying is and the way the Carabinieri can intervene in these situations. He says that their mission is helping the weaker and hindering the bad guys. At the end he shows a nice video with screeching police cars, villains being arrested and children being saved.
Everything seems to have gone smoothly…until that moment.
Because then the children could ask questions, and the first question comes from a little girl (11 years old) attending the first year of the scuola media (middle school).
She innocently says: “You are telling us that you do a lot of good, but in this Valley I know that you beat and bash the NO TAV people with your billy clubs. It doesn’t seem to me that you are doing that much good.”
At this point you evidently couldn’t ask too much of a Carabiniere: instead of putting it on a lighter note and ending the matter, he launches into a long diatribe against the NO TAV: “They are disobedient.” (This is the exact word he uses.) “They do not want to listen, just like a child when he doesn’t listen to his mother.” And in a Wagnerian crescendo he begins recounting all kinds of stories: they disguise themselves, they throw stones and bombs, they attack the fences and they commit illegal acts. He repeats the word “illegal” many times.
The little girl listens to him. At the end of the diatribe she still has the microphone in her hands and then she says. “I feel that you are the first to be illegal, you launch tear gas that is forbidden all over the world…you are the ones who should be legal!”
What happens after these words is totally unexpected.
All the children start clapping their hands, sustaining the little girl. The Carabiniere remains mute.
With all this turmoil, the girl is moved and bursts into tears. All the kids surround her: one praises her, one embraces her, one tells her that she is a little hero.
Afterwards, nobody talks about anything else for a long time: the little primina (first-year student) who left the Carabiniere speechless.
O școală gimnazială în satul Val di Susa – Februarie 2014
… Un basm de la munte?
E o dimineață ca oricare alta: clopoțelul sună, elevii intră în clasă zgomotoși, iar profesorul apare și el. “Azi nu facem nicio oră de curs, ci mergem în sala de sport să ne întâlnim cu Carabinierii.” (Poliția italiană)
Așadar, se adună toți în sala de sport și iau loc.
Carabinierii le explică în detaliu copiilor cât bine le face corpul de poliție cetățenilor, spunându-le, de asemenea, ce înseamnă agresiunea și arătându-le cum se poate interveni în diverse cazuri. Copiilor li se spune că misiunea Carabinierilor este să îi ajute pe cei care sunt în nevoie și să îi prindă pe infractori. În final: un film frumos, cu mașini de poliție turate, ticăloși arestați și copii salvați.
Totul părea să meargă perfect … până în acel moment.
Pentru că în acel moment copiii au putut să pună întrebări, iar prima întrebare a venit de la o fetiță de 11 ani, elevă în primul an la școala gimnazială.
Ea a spus cu candoare: “Ne spuneți că faceți foarte mult bine, dar eu știu că aici, în Vale, voi bateți și bruscați oamenii din NO TAV. Mie nu mi se pare că faceți chiar așa de mult bine.”
Acum, la ce te puteai aștepta de la un Carabinier? În loc să relaxeze discuția și să îi pună capăt într-o notă destinsă, el s-a lansat într-o lungă diatribă împotriva NO TAV: “Sunt neobedienți.” (E chiar cuvântul pe care el l-a folosit.) “Nu vor să asculte, la fel ca un copil care nu își ascultă mama.” Și, într-un crescendo wagnerian, el începe să debiteze tot felul de istorii: că cei de la NO TAV se deghizează, că aruncă cu pietre și cu bombe, atacă gardurile de protecție și comit acte ilegale. El repetă cuvântul “ilegal” de mai multe ori.
Fetiţa îl ascultă. Când Carabinierul îşi termină diatriba, ea are încă microfonul şi spune. “Am senzaţia că voi sunteți cei care fac lucruri ilegale, voi folosiţi gaze lacrimogene interzise în toată lumea … voi sunteţi primii care ar trebui să intre în legalitate!”
Ce se întâmplă după aceste cuvinte e total neaşteptat.
Toţi copiii aplaudă, susţinând-o pe fetiţă. Carabinierul rămâne fără cuvinte.
În toată agitaţia, fetiţa se emoţionează şi începe să plângă. Toți copiii o înconjoară: unul o încurajează, altul o îmbrățișează, iar altul îi spune că e o mică eroină.
Multă vreme, nimeni nu mai vorbește despre altceva decât despre mica elevă care l-a lăsat pe Carabinier fără cuvinte.
